Săptămâna trecută am avut ocazia de a participa la un curs ținut în orașul nostru de podiatrul german Andreas Schmidt la Centrul Medical de Podiatrie, cu sprijinul Asociației Române de Podiatrie. Locația era minunată, cu aparatură de ultimă generație – nici nu îmi imaginam că există așa ceva la Cluj. La curs mi s-a oferit prilejul de a afla multe de despre îngrijirea picioarelor la pacienții cu diabet de la debridare cu bisturiul și diferite tipuri de freze, folosirea aparaturii cu maximă eficiență și în mod corect a produselor cosmetice în funcție de patologie și pacient.

Mi s-a acordat încrederea anticipată de a trata un pacient cu probleme de picior, pe care le-am rezolvat parțial, pacientul având nevoie și de tratament chirurgical ulterior. Piciorul despre care vorbesc era plin de calusuri, de bătături cu zone de hemoragie intracallus, viitoare puncte de ulcerație. După aproximativ 2 ore de tratament podeaua arăta de parcă am fi ras câteva sute de grame de parmezan, în schimb picioarele pacientului nostru au început să arate mult mai bine. După o ultimă hidratare, punându-se în sfârșit pe picioare, pacientul nostru a ieșit din cabinet cu zâmbetul pe buze și cu recunoștință în ochii lui – lucru ce nu întâlnesc în fiecare zi în cabinetul meu când prescriu o rețetă de diabet pe trei luni sau fac orice altă procedură la pacienții mei. Nu am văzut această expresie de ușurare până acum. Parafrazând zicala din ultimele zile cred că „am pus pacientul pe picioare”.

Domnul Andreas ne-a atras atenția asupra importanței anamenzei. În spitalele românești medicii folosesc o singură pagină de anamneză in foile de observații care conține atât anamneza cât și antecedentele heredo-colaterale. Jumătate din informații nu au relevanță asupra stării actuale a pacientului. Domnul Andreas in schimb a adus 2 pagini cu întrebări concrete, țintite, numai despre picioare, anamneză care este un real ajutor în viitor pentru personalul medical când pacientul revine în clinică.

În aceste 3 zile, pacienții au venit din toată țara, de la Cluj până la Mangalia, Suceava sau Târgu-Mureș, majoritatea având probleme serioase de igienă și mari probleme cu încălțămintea. Fiind mureșeancă era trist să văd că se petrece așa ceva în orașul meu natal, cu tot respectul pentru cei care efectuează examen de picior măcar de 2-3 ori pe an și folosesc tratamentul specific. Pacienții nu aveau cunoștințe elementare despre îngrijirea picioarelor. Majoritatea aveau deformări anatomice de picioare care, asociate cu un pantof nepotrivit, igienă precară, control glicemic prost și neuropatie diabetică constituie drumul direct către o ulcerație sau în cel mai rău caz la amputație. Am constatat cu stupoare, că pacienței cu un istoric al diabetului mult peste 10 ani în general, mare parte dintre ei nu cunoșteau banalul monofilament, de diapazon nici sa nu vorbim!

Nu vreau să judec! Sunt prea tânără, la începutul carierei cu experiență puțină, pentru a judeca colegii mei mai în vârstă care au trăit și alte vremuri, dar cu tot respectul: descălțați pacientul! S-au schimbat multe în ultimele 10 ani. Avem acces la multe instrumente simple și eficiente pentru diagnosticarea neuropatiei diabetice respectiv avem și tratament specific care poate fi prescris gratuit, pe care pacienții au tot dreptul să îl primească! Și totuși suntem într-o mare inerție…

În ultimul zi de curs s-a întâmplat ceva obișnuit pe meleagurile noastre. Mai aveam 2-3 ore până la final, toată lumea era obosită, era week-end, și nu de oarecare, ci unul lung. Lumea a început să nu mai prezinte o atenție așa de mare ca la început. Podiatrul nostru s-a supărat sincer pe noi. Și avea perfectă dreptate. După o somație scurtă am descoperit că încă mai am energie și mai multa decât pentru 2-3 ore. Concluzia ar fi, după cum a zis un medic de la centru: depinde numai de noi dacă continuăm să fim „români” mai departe sau încercăm să mai schimbăm ceva în jurul nostru începând cu noi înșine.

Cifrele sunt alarmante: în prezent in spitalele din România se fac in jur de 62 de amputații pe zi la persoanele cu diabet. Iar dacă ar fi să transpunem asta in timp, la fiecare 22 de minute se taie un picior la o persoana cu diabet in România, rezultă dintr-un studiu al Neurodiab – Societatea de Neuropatie Diabetică. 67% din persoanele cu diabet zaharat suferă de neuropatie diabetică; 57% dintre ele nu sunt conștiente ca au neuropatie diabetică; 25% dintre ele au cel puțin o ulcerație in timpul vieții cu diabet; 5% dintre persoanele cu diabet au deja o amputație; costurile piciorului diabetic sunt de 10 ori mai mari decât costurile primelor 5 cele mai grave forme de cancer; rata de supraviețuire a unei persoane cu diabet care a avut deja o amputație este de 40% mai mica decât a unei persoane cu diabet și fără amputație. La 2 ani de la o prima amputație, o persoană cu diabet suferă deja încă o amputație; in 2–5 ani de la cea de-a 2 a amputație, 50% dintre aceste persoane decedează!

Schimbarea ar trebui să înceapă de la noi, de la cabinetele de diabet, să descălțăm fiecare pacient; să facem la fiecare pacient screening de neuropatie și examen de picior, să facem tratamentele corespunzătoare și educație ca să nu ajungă prima dată la mâna chirurgului și numai după acesta la noi.